vineri, 25 iunie 2010

Comunicat al Curtii Constitutionale

"Plenul Curţii Constituţionale, compus din cei 9 judecători, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit în şedinţe în zilele de 24 şi 25 iunie 2010, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.

Asupra acestor legi, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate după cum urmează:

I. Cu privire la Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, de către:

- Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- un număr de 30 de senatori şi 60 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC;

- un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Dispoziţiile art.1-8 şi cele ale art.10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale.

2. Dispoziţiile art.9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale.

II. Cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de către: - Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; - un număr de 37 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este constituţională în raport cu criticile formulate de cei 37 de senatori.

2. Dispoziţiile art.1 lit.a), b), d)-i) şi art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituţionale indicate în sesizare de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

miercuri, 23 iunie 2010

In atentia membrilor SCMD din Bucuresti si imprejurimile acestuia

Vineri 25.06.2010, partenerii S.C.M.D., Sindicatul National al Lucratorilor din Penitenciare (S.N.L.P.) si Federatia PUBLISIND (federatia sindicatelor functionarilor publici din Romania) vor participa la pichetarea Palatului Cotroceni.
Conducerea S.C.M.D. si a tuturor filialelor din capitala si din tara vor fi la acea data in sedinta de lucru undeva in tara.
In aceasta situatie, recomandam tuturor membrilor S.C.M.D. din Bucuresti care vor sa participe la pichetarea Palatului Cotroceni, sub conducerea vicepresedintilor si secretarilor de filiale sa se prezinte vineri 25.06.2010 la ora 09.00 la Palatul Cotroceni, la intrarea dinspre statuia ”Leu” .
Persoana de contact: Lt.col. (r.) Ene Arsinel (membru S.C.M.D.) telefon 0722.508.980

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 10 iunie 2010

Comunicat al Presedintelui SCMD, 10.06.2010


Toti romanii au senzatia ca ziua de 15 iunie a.c este decisiva pentru viitorul lor  si al tarii. Este ziua cand se va  vota motiunea de cenzura. Cade Guvernul, cad si odioasele legi pentru care si-a asumat raspunderea. Ei bine…NU! Aceasta putere banditeasca si antinationala, care s-a numit de-a lungul timpului PNTCD +AC, CDR, DA, apoi PD + PLD, si care astazi ne apare sub numele PDL + UNPR, si-a luat masurile de siguranta: cade sau nu cade Guvernul, amaratii Romaniei tot vor fi executati. Politica genocidului prevede ca, pe fondul emotional provocat de evenimentele zilei de 15 iunie, pe 14 iunie sa se dezbata in Camera Deputatilor, in forta si prin surprindere, Legea sistemului unitar de pensii, care sa fie votata in aceeasi zi sau pe data de 16 iunie a.c.
In aceasta situatie SCMD va actiona in felul urmator:
·         Va solicita dreptul de a asista la dezbaterile publice din Parlament din ziua de 14 iunie a.c. ;
·         Va solicita dreptul de a asista la dezbaterile publice din Parlament din ziua de 15 iunie a.c.;
·         In aceeasi zi, 15 iunie a.c., SCMD va participa in baza protocolului incheiat cu SNLP si PUBLISIND, dar si a demersurilor facute in nume propriu, la mitingul si lantul de protest care se va forma in jurul Parlamentului, intre orele 10.00 – 16.00; precizam ca sindicalistii militari care vor asista la dezbateri, se vor aduna la 09.00, la intrarea dinspre Parcul Izvor in Palatul Parlamentului, iar cei care vor sustine lantul de protest, se vor aduna tot la 09.00, la intrarea dinspre Calea 13 Septembrie ;
·         Pe data de 16 iunie a.c., SCMD va solicita dreptul de a asista la lucrarile publice ale Camerei Deputatilor
Ii rugam pe toti presedintii de filiale din Capitala si dintre Olt, Milcov, Dunare si Carpati, sa mobilizeze pe toti sindicalistii militari si sa ne comunice numarul de participanti la mitingul si la lantul de protest din ziua de 15 iunie a.c.
Conducerea SCMD a luat si decizia de a sustine  FACIAS – Fundatia pentru apararea cetatenilor impotriva abuzurilor statutului – precum si sindicatele pensionarilor si categoriilor defavorizate, si de a solicita in scris, printr-un memoriu comun catre European Commission`s Justice, Freedom and Security, constituirea de catre Parlamentul European a unei comisii de ancheta, pentru a verifica respectarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor din Romania.
In situatia in care, luand in calcul nestapanirea limbii romane, Parlamentul va decide ca “dupa” este echivalent cu “in termen de 3 zile”, si va devansa data dezbaterii motiunii pentru sambata, 12 iunie a.c., masurile luate de SCMD pentru ziua de 15 iunie se vor aplica in ziua de 12 iunie a.c. Este posibil ca asasinii poporului roman sa recurga si la alte trucuri golanesti, de aceea ii rugam pe toti membrii SCMD sa fie pe receptie permanent.
Indiferent de rezultate, SCMD va continua batalia in justitie, la Bucuresti, Bruxelles si Strasbourg, pana cand vinovatii de legile genocidului vor fi pedepsiti iar dreptatea sociala reinstalata in tara.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU

duminică, 6 iunie 2010

Comunicat al presedintelui SCMD, Col. (r) dr. Mircea Dogaru

Aducem multumiri tuturor membrilor SCMD care au participat in aceste zile la mitingurile si marsurile de protest din tara. In Camera Deputatilor, dupa victoria de la Comisia de aparare, inregistram la celelalte comisii, datorita "independentilor", insucces dupa insucces, voturile fiindu-le favorabile guvernantilor. Luni, 07.06 a.c., Boc isi va asuma raspunderea. Motiunea de cenzura va fi depusa marti, 08.06 a.c. Soarta motiunii si soarta Legii sistemului unitar de pensii se vor hotara, in zilele de 14 si 15 iunie, prin votul Camerelor reunite. Atunci se va da batalia decisiva. Recomandam tuturor membrilor si simpatizantilor SCMD, in mod deosebit Birourilor Operative ale Filialelor, ca in perioada 4 - 13 iunie sa insiste si sa explice mai "convingator" sau mai "stimulativ" decat pana acum, tuturor deputatilor si senatorilor, indiferent de partid, care este abc-ul democratiei si la ce pot sa se astepte la viitoarele alegeri.
Ii vom considera tradatori ai interesului national si dusmani ai Romaniei pe toti senatorii si deputatii, indiferent de partid, care:
  • Vor vota impotriva motiunii de cenzura;
  • Vor vota pentru Legea Boc - Seitan (care va fi prezentata plenului in varianta initiala, fara amendamentele - minune pe care ni le tot promit "independentii");
  • Nu se vor prezenta la vot;
  • Se vor abtine de la vot.
Toti cei identificati in una din situatiile de mai sus, indiferent de partidul in care se afla momentan, isi vor putea lua de pe acum adio de la mandatul de deputat sau senator pe care intentioneaza sa si-l cumpere la viitoarele alegeri.

Honor et Patria! Vae victis!

marți, 1 iunie 2010

Final de reforma - in atentia colegilor nostri din MAI si SRI

Dupa distrugerea Armatei si Serviciilor, sub pretextul “Reformei”, urmeaza gongul final motivat de restrangerile bugetare, la MAI si SRI: in acest an, la MAI va fi disponibilizata promotia 1990, iar la anul, promotiile 1991-1994. Din SRI vor fi disponibilizate, tot in acest an, 2500 de cadre. Motivul? Au facut carte adevarata, ca elevi, inainte de 1989 si au inoculate simtul datoriei si dragostei fata de patrie.
Disponibilizarile se vor opera fara acordarea de compensatii si in conditii de pensii derizorii.
Ii asteptam pe noii disponibilizati in randurile noastre. SCMD nu face “racolari” , cum precizeaza atat comunicatul stalinist si anticonstitutional al ANCMRR din MApN, prezentat anterior, cat si comunicatul clona nr 785/2010 al ANCMRR din MAI, semnat de dl. Gl. Lt. (r) Vasile ADOMNICHI.
SCMD deschide larg portile tuturor celor disponibilizati sau pensionati. Cine vrea sa lupte pentru drepturile abuziv confiscate, vine la noi.
Pentru cei care se lasa prostiti de diverse interdictii inventate, repetam ca in Sindicatul nostru se pot inscrie rezervisti, indiferent de structura din care au facut parte, indiferent daca fac sau nu parte din vreun partid, oricare ar fi acesta si, mai ales, indiferent daca fac parte sau nu din una, zece, o suta de ONG-uri tip ANCMRR.
Uram de pe acum noilor nostri colegi din MAI, SRI si din celelalte structuri militare ale MApN si Ministerului Justitiei, un calduros “BINE ATI VENIT”!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col . (r) dr. MIRCEA DOGARU