marți, 23 februarie 2010

Apel si scrisoare deschisa

APEL CĂTRE TOATE CATEGORIILE DE MILITARI ACTIVI, ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE

Doamnelor și domnilor ofițeri, subofițeri, maiștri militari și militari (nerecunoscuți dar ) angajați pe bază de contract,

V-ați făcut datoria față de națiune, fără să protestați, pe arsiță, furtuni și îngheț, fără duminici și fără zile de sărbătoare, la datorie 24 de ore din 24, în orice condiții de timp și de spațiu, ani sau decenii, sacrificându-vă sănătatea, familia, viața !
Nu ați avut nimic al vostru, pentru că nu aveați dreptul la proprietate, trăindu-vă viața între două trenuri, pentru că ați fost mutați la ordin, din garnizoană în garnizoană, din pichet în pichet, din post de poliție în post de poliție, pierzându-vă adesea, între două transferuri, familia care nu putea să vă urmeze !
V-ați ruinat sănătatea, în unele cazuri iremediabil, ați fost schilodiți sau v-ați văzut camarazii răniți și, nu de puține ori, căzând la datorie !
Ați ținut, cu grele sacrificii, economia Romaniei timp de decenii, în spate, înfruntând primitivismul tehnicii, minciuna oficială, mizeria, tifosul, în construcții, minerit, agricultură, etc., prin muncă la ordin, nenormată, muncă de sclav ! Sângele vostru a udat Transfăgărășanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului, Metroul, autostrăzile, Amenajarea Complexă a râului Dambovița, etc. !
Cu riscul vieții ați intervenit în timpul calamităților - cutremure, inundații, incendii- pentru a salva viața și bunurile altora !
V-ați lăsat vânați ca iepurii în Decembrie ’89, pentru că între voi și specialiștii OMON sau KEOD în diversiune se afla populația mancurtizată, păcălită să “apere cu pieptul gol” Televiziunea Română, nu “Liberă” ci cât se poate de “Ocupată” care televiziune putea fi amuțită printr-o simplă apăsare pe buton din punctul de comandă !
Ați îndurat fără să crâcniți mizeria în care spectrul politic (adică impostorii și agenții serviciilor străine) a aruncat Țara în ultimii 20 de ani, dovedindu-vă un exemplu de altruism și coloană vertebrală a coeziunii și unității naționale !
Ați îndurat batjocura avansărilor pe criterii politice sau “cu plată” și, voi care sunteți de drept, ca în toate democrațiile autentice, prin însăși natura meseriei, COLOANA VERTEBRALĂ A SOCIETĂȚII CIVILE, nemeritată insultă, lansată de agenți, impostori și ambuscați, a “controlului societății civile asupra armatei” !
Ați acceptat, de dragul integrării României în NICIUNDE și în NICĂIERI, să renunțați la împlinirea carierei militare, să predați, la 38, 40, 45, 50 de ani, “bastonul de mareșal” cu tot cu raniță, mulțumindu-vă cu pensii anticipate și penalizate, sau cu promisiunea pensiei la împlinirea vârstei, pentru a o lua de la capăt ca civili, în altă meserie, fiindcă așa au decis “Dumnezeii” zilei ! Și v-ați gândit că, luând pe lângă pensia de ”subzistență” un salariu de începător, vă veți întreține familiile și veți putea plăti datoriile împovărătoare la bănci, până când la 62-65 de ani, veți iesi la pensie și ca civili și din două caricaturi de pensie (una pentru 20 de ani lucrați ca militari și alta pentru 10, 12, 15, 20 de ani lucrați ca “civili”), vă veți ridica măcar la jumătatea pensiei pe care v-ați fi asigurat-o ca militari, dacă v-ați fi încheiat în mod normal cariera !
Ați acceptat să vi se rețină ilegal din pensii, impozite, ilegal pentru că pensiile nu sunt venituri ci RESTITUIRI ! Și tot ilegal ați acceptat să vi se rețină din pensii și salarii, contribuții pentru sănătate, ilegal pentru că Dvs. aveți asistența medicală gratuită, având medici și spitale militare, prin lege organică. Mai nou, sunteți pe cale de a accepta altă aberație, altă ilegalitate- sistemul “coplății” !
Ați acceptat invadarea structurilor militare de decidenți politici, de la șefi de direcții, la miniștri, decidenți care sunt reprezentanții unor partide și care au năvălit în haită, făcând politica acelor partide și spoliind armata, internele, serviciile, în interes privat sau de grup politic.
Vi se cere astăzi Dvs., fie activi, fie în rezervă, să acceptați anularea Drepturilor omului în Romania (O.G. 137/2000, reactivată la 23.12.2008) să acceptați limitarea prin lege a dreptului la muncă și a dreptului la proprietate (soldă sau pensie) și să aplaudați, eventual, NAȚIONALIZAREA GRADELOR MILITARE. Mai mult, după scoaterea Dvs. ca “balast” din viața socială, vi se cere să acceptați și diminuarea cu 40-60% a unui drept câștigat- pensia, în cuantumul stabilit pentru fiecare promoție, prin legi organice.
Iar Dvs., celor mințiți că faceți parte din ARMATA NOUĂ, DE PROFESIONIȘTI, ori vi se diminuează ilegal soldele și vi se pregătește o pensie simbolică, dacă sunteți activi, ori, dacă sunteți militari angajați pe bază de contract, vi se cere să acceptați nerecunoașterea statutului de militar și a pregătirii militare în sistem NATO, spre a fi aruncați pe piața muncii, la 35-40 de ani, ca muncitori necalificați. Cu alte cuvinte, nu contează că ați sângerat, că v-ați văzut camarazii uciși în Angola, Irak, Afganistan, nu aveți niciun drept ! VOI, minunați soldați profesioniști tip NATO, conform legii impostorilor, nici măcar nu sunteți considerați militari.
Ce sunteți și ce suntem, doamnelor și domnilor ?
Este limpede ! Suntem niște “nesimțiți” ! Ne-au spus-o raspicat șeful statului, premierul și cățeii lor de presă, cu sau fără barbă, cu tupeul înlocuindu-le inteligența și cultura, cu veninul sâsâindu-le șerpește printre colții galbeni, ori divele media cu fusta până la gingii și creierul în tanga ! Și au asmuțit gloatele și mai disperate decât în ’89, pentru că atunci li se furau doar bucatele de pe masă, astăzi li se “fură” viața și ca prezent și ca viitor !
Acceptați insulta ?
Acceptați înfrângerea fără luptă ?
Vă atragem atenția asupra faptului că România are toate caracteristicile unei țări învinse și ocupate :
- industria ne-a fost făcută praf, agricultura la fel, pământul nemaifiind al nostru ;
- băncile sunt în mâinile străinilor, la fel bogățiile solului și subsolului, ca și toate domeniile strategice ;
- statul trăiește exclusiv din taxe și se autodistruge, Guvernul dând sub ochii noștri, ultimele lovituri infrastructurii (în administrația publică, transporturi, sănătate, învățământ, etc.)
- drepturile omului au fost anulate, dreptul la muncă limitat, ca și dreptul la proprietate, salariile, pensiile, gradele noastre au fost naționalizate ;
- s-a înființat poliția politică “CNSAS” și grupurile de acțiune pentru lichidarea patrioților prin “lustrare” (imbecilii neștiind că “lustrația” înseamnă “căutarea” oastei de către domn “la beleag” spre a fi sigur că e aptă de luptă). Totul sub controlul fiilor și nepoților vechilor kominterniști educați la Moscova (ei, fiii și nepoții), în tabere speciale și a slugilor lor;
- s-a proclamat principiul retroactivității legilor. Constituția României a fost anulată prin încălcarea Art.41, privind nelimitarea dreptului la muncă și încălcarea întregului Titlu VII (Art.150-152) cu ocazia organizării ilegale a unui pseudo-referendum, în beneficiul unei singure persoane. Or asta nu se poate întâmpla decât în situația unei lovituri de stat !
Da, doamnelor și domnilor camarazi, în România, aflată pe marginea abisului, se derulează o lovitură de stat de tip stalinist ! Am numit-o, datorită legilor anticonstituționale “în cascadă”- PROIECTUL KATIUȘA ! Statul “de drept” nu mai există! Democrația înseamnă bunul plac al unui grup restrâns de foști activiști ai Kominternului sau de odrasle și învățăcei ai lor, din ordinul Cavalerilor Patului Rotund de la Comana !
Nu numai că se urmărește distrugerea României ca stat, obiectiv, practic, realizat. Se urmărește aruncarea națiunii române în abisul Istoriei !
Le veți face jocul, participând la circul învrăjbirii românilor pe criterii socio-profesionale ?
Veți aștepta pasivi, Ignatul, cu palmele lipite de vipușcă, înclinați la 90º, în speranța pomenii care picură din mâna impostorilor și trădătorilor ? Sau vă veți face datoria ?
În decembrie 1989 ne-am pierdut și onoarea și patria ! De două decenii asistăm pasivi la distrugerea statului. Acum a început distrugerea națiunii ! Chiar vrem să intrăm în Istorie ca ultima generație de români ?
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate s-a înființat, după 2 ani de pregătiri, la 18 august 2009, ca “ultimă linie de rezistență a națiunii române”, în speranța că NOI, “cripto-“, “neo-“, “expirații”, “dinozaurii”, etc., vom rezista suficient de mult până când actuala generație de tineri, imună la intoxicarea exercitată de mai bine de 2 decenii prin media, învățământ, cultură, va fi suficient de puternică și hotărâtă să salveze prin luptă statul și națiunea. Datoria noastră este să-i asigurăm, pe lângă transferul de experiență și profesionalism, răgazul necesar ! S-o învățăm apărându-ne, cum să-și apere drepturile fundamentale, drepturile profesionale, dreptul la existență și afirmare românească. Chestiunea salariilor, a pensiilor, a impozitelor, etc., a apărut pe parcurs și i-am făcut față “din mers”. Obiectivele noastre sunt însă majore și acțiunea noastră de durată ! Am dovedit că putem, răsturnând în 6 zile situația în favoarea d-lui Radu Stroe, la alegerile pentru Colegiul 1, Sector 1, Capitală. Să dovedim peste 3 ani, din perspectiva a peste 1 milion de voturi, că nu UDMR-ul face jocurile în ceea ce privește majoritatea parlamentară și guvernul ci NOI !
Cu alte cuvinte să ne redobândim prestanța socială și politică pierdute atunci când, nemaiavând soldați, nu s-au mai organizat secții de votare în unități !
Să punem capăt războiului psihologic și de imagine declanșat de mutanți împotriva noastră! Salvându-ne pe NOI înșine să salvăm națiunea și ȚARA !
Dacă obiectivele noastre în câmp tactic (salarii, pensii, asistență medicală gratuită, recuperarea bunurilor armatei, etc.) ne atrag mulți “tovarăși de drum”, din interes conjunctural, de moment, cele strategice impun strângerea în rândurile noastre a ultimilor luptători adevărați ai nației, pe care nu vrem să-i convingem ! Așteptăm să se convingă singuri și să ni se alăture ! Nu avem nevoie de Napoleoni, că la dat sfaturi tot românul e un geniu, ci de oameni capabili să-și asume riscuri și să ducă până la capăt ceea ce propun ei înșiși ! Ne-am pierdut în decembrie `89 și onoarea și patria ? A venit timpul să le recuperăm ! Și onoarea militară și patria ! Metru cu metru si piatră cu piatră ! În interesul românilor, al democrației reale, europene și al NATO !
Nu ne interesează gloria, care nu ține nici de foame nici de patrie și nici poveștile vânătorești despre presupuse merite trecute ! Pentru că, dacă unul singur dintre noi ar fi făcut în trecut ceva durabil nu ajungeam în situația în care suntem ! Ne interesează exclusiv prezentul nostru și viitorul copiilor noștri !
Îi așteptăm prin urmare pe toți aceia din rândurile Dvs., capabili să-și suflece mânecile și să treacă la treabă potrivit profesiei noastre comune și specializării fiecăruia, alături de NOI. Să demonstrăm lumii că în România, debarasându-se de NOI, impostorii au renunțat la tot ceea ce înseamnă valoare și profesionalism autentic ! Iar impostorii nu sunt “mulți și proști”. Din fericire sunt puțini și proști și, pe deasupra, fuduli !
Vă așteptăm, așadar, fraților, la adevărata Adunare a Norodului, cu răul să ii pedepsim pe cei răi, ca să îi fie Țării, bine !

Honor et patria. Vae victis !

Președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate,
Col. (r) dr. Mircea Dogaru



SCRISOARE DESCHISĂ
Tuturor categoriilor de militari activi, în rezervă și în retragere sau angajați pe bază de contract, membri sau nu ai SCMD, prieteni sau neprieteni

Subiect : MARȘURILE, MANIFESTAȚIILE, PICHETĂRIILE

Doamnelor și domnilor colegi,

Mă adresez Dvs. în nume personal, pentru ca eventualul Dvs. dezacord să nu afecteze imaginea și credibilitatea SCMD ci doar pe ale subsemnatului.
Manifestările de tipul celor enunțate și pe care unii dintre Dvs. ni le solicită cu nerăbdare sunt legale constituțional și în conformitate cu Legea sindicatelor. Prin urmare ni le-am asumat prin însăși definirea și înscrierea noastră ca SINDICAT, drept mijloace specifice ACȚIUNII (venind din partea unor militari, noi nu utilizăm termenul LUPTĂ sindicală pentru a nu înspăimânta… prematur, adversarul) SINDICALE. Vom apela la ele, dar ca … profesioniști.
Opinia mea este că trebuie să aplicăm PRINCIPIILE ȘI PROCEDEELE ARTEI MILITARE în lupta socio-politică în care ne-am angajat pentru apărarea drepturilor noastre socio-profesionale și, implicit, a drepturilor legitime ale națiunii române. Pentru că adversarul este POLITIC și dispune de toate mijloacele pe care le poate oferi un regim dictatorial, antinațional, de ocupație !
Pe lângă evaluarea cu maxim realism a forțelor și mijloacelor inamicului, cunoașterea în amănunt a obiectivelor sale strategice și a potențialilor săi aliați sau mase de manevră din interior, trebuie să avem în vedere economia forțelor proprii, concentrarea lor la momentul potrivit, acțiunea permanentă pe direcții (linii) exterioare, specifică unui război de “guerillă”, păstrarea secretului operațiilor, mascarea, organizarea acțiunilor prin surprindere, în condițiile de timp și de teren impuse de noi, condiții care să ne permită păstrarea inițiativei pe tot parcursul operațiilor, etc.
Or, la ora actuală, condițiile ne sunt net defavorabile !
De-a lungul unei Istorii “de patru ori milenară”, după Nicolae Iorga, tracul, apoi românul s-a organizat statal din rațiuni militare, de apărare și după criterii militare, cuvântul ȚARĂ însemnând numai la români, dintre toate popoarele neolatine: 1) întreg teritorial locuit de români; 2) statul și 3) totalitatea bărbaților înarmați ridicați “ad hostem” adică binomul curte - cohors (gloate), adica structurile militare profesioniste curtea sau “oastea cea mica” și toți “civilii”, cei cu alte profesii, ridicați parțial sau în întregime, în situație de mobilizare generală, la “oastea cea mare”.
În gândirea militară românească nu s-a putut niciodată imagina “curtea” fără “gloate” și “gloatele” fără “curte” în situații extreme. Până astăzi când “gloatele” au fost văduvite de pregătire militară, au fost sustrase datoriei militare, prin distrugerea binomului “curte-gloate”, fiind, practic, distrusă ȚARA ! Mai mult, printr-o acțiune metodică, tenace, de mancurtizare, “gloatele” au fost transformate din “oaste de rezervă” în “bou` bălții” și întoarse cu mânie, apoi cu ură, împotriva “curtenilor”, adică a militarilor de profesie.
Procesul a fost îndelungat, otrava fiind strecurată picătură cu picătură, încă din deceniile de pregătire a “revoluțiilor spontane”. Vă reamintesc doar:
1) stimularea urii pe părți a declasaților din tribune împotriva uneia sau celeilalte echipe militare, Steaua sau Dinamo, ură ajunsă astăzi în rândul gunoaielor umane ale stadioanelor, la proporțiile demenței agresive ( va reamintiti cazul jandarmului agresat bestial de "suporteri". Și care N-AU PĂȚIT NIMIC . În SUA erau împușcați pe loc și pe urmă legitimați !)
2) Ordinul dat la jumătatea anilor `80 să nu mai stăm îmbrăcați militar la cozi. Urmat de zeci de treceri în rezervă. Pentru că, dacă voiam să luăm pâine copiilor, noi care plecam acasă la 17:30 când iarna magazinele se închideau la 18:00, nu puteam. De unde scandal cu nevestele și soacrele ! Apoi a venit, din motiv de “sărăcie” (bonuri aveam, dar nu materiale pentru uniforme) “recomandarea” să umblăm “în civil” spre și către unitate. Pentru ca, în ianuarie `90, când eram vânați ca iepurii, să vină ordinul să umblăm numai în uniformă ca “să liniștim populația”. Atunci am sesizat pericolul, când, la primele cozi la “Premial” la care am apărut, deși încă se striga pe străzi “Armata e cu noi”, țațele ne-au agresat cu ură “- Ați apărut ? Păi sigur, vouă vă convenea că AVEAȚI MAGAZINE SPECIALE !” Și când le-am răspuns cu politețea necesară ... “De unde ai scos-o, proasto ?”, am aflat că proștii eram noi “Da ce, a mai văzut cineva ofițeri la cozi de ani de zile ? Vouă vă mergea bine, că aveați tot ce vă trebuie !”
3) stimularea neîncrederii și adversității între “Miliție” și “Securitate”, între “Securitate” și “Armată”, pe aceeași zvonistică potrivit căreia unii ar fi trăit mai bine decât ceilalți.
4) trimiterea generalilor în “Capcana Timișoara”, unde nu au putut acționa împotriva invadatorilor, adică a băieților OMON și a trădătorilor cetățeni români din familii mixte antrenați de KEOD în taberele din Ungaria, pentru că, lovite 10 ani, sistematic, în stomac, în fața lor au apărut “gloatele” isterizate de agitatori străini și vânduți interni. Doi generali au sesizat adevărul: unul a fost Ștefan Gușe căruia îi datorăm încă integritatea statului iar celălalt, nenumit de martorii care spuneau cu stânjeneală “a venit un general de la București (în orașele din vest) care a spus că ăștia nu mai sunt teroriști, sunt muncitorii”, a fost Ilie Ceaușescu.
5) provocarea de incidente între Armată, “Securitate” și “Miliție” de către profesioniști străini care aveau câte 3-4 vestoane specifice și mai trăgeau la vedere și în “gloate”, potrivit scenariului , Armata trebuind să lichideze “Securitatea”, iar infractorii scoși din pușcării “Miliția” (vezi cazurile Sibiu și “Trosca”) pentru ca apoi, “Cine-a tras în noi/ după 22 ?”, “Armata” nemaifiind de folos trebuia acuzată de crime și supusă in corpore oprobiului și urii demente a microcefalilor. Si ca haosul să fie total au mai fost atrase de partea “revoluției” și “trupele de securitate” (actualii jandarmi) și aruncate împotriva “teroriștilor securității”, în realitate împotriva armatei și a “gărzilor patriotice” (vezi cazul “PATRAS-OTOPENI”, “prietenii știu de ce” !)
Acolo unde “gloatele”, prostite să apere “cu pieptu` dezvelit” Televiziunea, care nu trebuia apărată că era “ocupată” nu “liberă”, agenții făcându-și de cap în direct iar transmisia putând fi oprită oricând printr-o simplă apăsare pe buton, nu s-au aflat în peisaj, militarii și-au făcut datoria. Spre exemplu la podul de la Slatina, unde taburile locotenent-colonelului Dumitru Cioflină au făcut muci Eșalonul II al grupării OMON care gonea dinspre Craiova spre București, supraviețuitorii, grav răniți, urlând în limba rusă, după mămicile lor, în spitalul din oraș, până când au fost recuperați. Drept pentru care, ajuns șef al St. M.G., generalul Dumitru Cioflină a fost hăituit ani de zile de Ambasada URSS apoi a Federației Ruse pe tema sorții celor peste 300 de cadavre pe care OMON-ul nu și le-a recuperat din România și care, potrivit scăpării lui Sergiu Nicolaescu pe un post de televiziune, în dialog cu subsemnatul, în ianuarie 2007, fac plajă prin cimitirele eroilor. Mai ales la Timișoara, cea plină de ruși, unguri și croați atunci și de morminte fără nume astăzi.
6) deschiderea focului asupra armatei dinspre “revoluționari” dar și a focului asupra “revoluționarilor“ din lateral, primul împușcat al Timișoarei fiind pe data de 17 XII 1989, la orele 11:28 a.m., fruntașul ZDURIA ADRIAN și situarea în fruntea “revoluționarilor” care au pătruns în Televiziune și CC, potrivit mărturiilor culese de subsemnatul în mai multe ediții ale emisiunii “Istoria care doare”, a numiților Mark Abașalin și Howard G.T. Steers, “revoluționari” de pe Volga și Potomac, etc.
Și să nu uităm stimați camarazi cele ce au urmat:
- lichidarea locotenent-coloneilor Trosca și Cotuna, a generalilor Nuță și Mihalea, arestarea, amenințarea și “disponibilizarea” profesioniștilor din servicii, începând cu ianuarie `90 și cu cei pregătiți pe SUA, Israel și Ungaria.
- destructurarea armatei sub pretextul “reformei”, paralel cu acuze la adresa generalilor (cazurile Gușe, Chițac și Stănculescu, apoi Hortopan și Topliceanu), “accidentele” cerebrale, cardiovasculare, de avion (cazul Balotești în care a figurat și subsemnatul, alături de colegii colonei dr. Alexandru Duțu si Petre Otu, pe lista morților), de elicopter (vezi cazurile Maluțan și Bunoaica), bașca pandemia de cancer galopant printre militari (exemplu cazurile Ștefan Gușe, Ion Safta sau Valeriu Pistol de la SIPA)
- agitarea populației împotriva armatei executată de agenții “civici” pregătiți în spiritul Kremlinului de adevăratul conducător al României Comuniste, Gheorghe (Gogu) Rădulescu, trădătorul KGB-ist de la care a preluat ștafeta “profesorul” cu 6 clase Saul Bruckner (Silviu Brucan).
- “Țigareta 1” sau destructurarea industriei românești de război și “Armaghedoanele”, disponibilizările și desființările de unități în perioada 1998-2005.
Toate s-au desfășurat pe fondul permanentului sondaj de opinie – “În cine are încredere românul?” “În Armată și în Biserică!” Apoi “în Biserică și în Armată!”. Apoi deloc, pentru că, permanent agresate, Armata și Biserica s-au prăbușit în sondaje. Este motivul pentru care sondajele n-au mai fost date publicității. Scopul a fost atins !
- gestionarea, de către autorii telenovelei « revoluțiilor » europene a crizei și în România, potrivit principiului supapelor: “Dacă deschid Cutia Pandorei, care sunt pericolele pentru mine în România?”. Păi, care să fie:
- mișcările studențești și de extremă dreapta. Le organizăm noi și le dăm lideri în tandem, după gust: unul colțuros, altul angelic, până la transformarea agitației într-o torpila care fâsâie în nisip. Și le oferim compensații: carte nu, diplome da, joburi facile, sex, droguri, promisiuni !
- mișcarea sindicală. Gestionăm criza și aici, cu băieții noștri în frunte, azi lideri sindicali, mâine patroni miliardari, miniștri, premieri, etc. De asta frica de SCMD care riscă să nu poată fi “gestionat”;
- structurile militare. Le gestionăm prin teroare și promisiuni, reformă adică lichidare, promovarea în frunte a impostorilor, lașilor, nulităților, până la definitiva implementare a civililor de partid. Licitații trucate, spoliere completă de terenuri, clădiri, etc., dotare cu elicoptere, nave, transportoare, etc., din războiul din Coreea;
- mișcarea națională. O gestionăm prin sprijinirea minorităților și transformarea UNVR în partid. Adică reducerea de la 6.000.000 membri la 250.000 (profesorii, funcționarii publici, militarii etc., nu pot face politică). Apoi partidului îi dăm lideri care să-l umple de “succesuri” până la completa dispariție. Se ridică altele ? Le înconjurăm liderii de muhaiele până dispar ca primul. Totul pe fondul atacurilor “civice” ale “intelectualilor” KGB, B`Nai Brits și Sörös care demonstrează că e mai bine să fii “dizident” și “defector” adică trădător ca Pacepa și Răceanu, decât naționalist, al distrugerii sistematice a învățământului și acțiunii antinaționale prin media și structurile de “cultură” deținute de agenți minoritari. Bașca ambuscații tuturor religiilor, OZN-iștii, “violeții”, adepții popoarelor “dac”, “ardelean”, “vlah”, “moldovenesc”, “nistrean” etc. (orice numai român să nu te declari) fiicele, nepoatele și stranepoatele Omidei, Elodii si manele, fufe-VIP, homosexuali-VIP, etc.
Numai că într-o zi, s-au trezit băieții că militarii n-au abandonat ! S-au regrupat în Parlament, la Guvern, la președenție, în consilii județene, locale, la prefecturi, primarii, etc. și fac greutăți, blocând jaful sistematic și distrugerea infrastructurii statului. De unde decizia de “lichidare” a lor prin interzicerea angajării la stat, aducerea lor la minima subzistență, permanenta amenințare cu “lustrații”, codul ”roșu”, codul “galben”, codul “albastru”, CNSAS, “Procesul comunismului” declanșat de bolșevici autentici, fii de kominterniști cu grade NKVD și GRU. Și, mai ales, printr-o ofensivă imagologică fără precedent: “nesimțiții” și “criminalii” vor pensii, urlă agenții Moscovei lui Stalin! Pentru că Tătuca n-a murit ! Trăiește în mii de “evici”, “ovici”, “ski”, “țki”, “der”, etc.! Și toți vor “binele” României și al prostului de român care și-a uitat menirea.
În concluzie, stimați colegi, prieteni și neprieteni, orice îndemn la acțiune stradală prematură este o tentativă de manipulare și o atragere a SCMD în ambuscadă. Pichetând Ministerul Muncii, vom putea fi ridiculizați astăzi de 3-4 agenți ai stăpânilor care să asmută cu lozinci, prin media care este cu totul în mâini străine, “gloatele” împotriva “curții”.
Avem un singur glonț pe țeavă și o singură șansă pe care nu o putem irosi, pentru că este “vai de cei învinși”. Mai ales de niște “gâște romane”.
Pentru a le putea face o vizită încununată de succes “șeitanilor”, “bocilor” și “costobocilor” noștri, cât mai curând, propun următoarele:
- sa ne mărim rapid numărul, în mod organizat, prin filiale, nu cu indivizi izolați care pot fi “cai troieni”;
- să ne pledăm cauza în fața părinților, fiilor, fiicelor, mătușilor, unchilor, verilor, prietenilor, vecinilor, colegilor noștri de muncă sau de “cozi”, deschizându-le ochii și contracarând propaganda civic-kominternistă. Prin acțiune directă, de la om la om !
- să deschidem ochii camarazilor șovăielnici, reamintindu-le că drepturile le obții și le păstrezi prin luptă, nu pupând papucul sultanului.
- să ne autoconvingem, reamintindu-ne nouă și camarazilor noștri că datoria noastră este să apărăm Țara prin jertfă, nu să ne împopoțonăm cu tinichele și stele fără valoare și să fim scoși ca urșii la circ la diferite mascarade electorale, pentru a le da solemnitate.
- să atragem cultele alături de noi pentru că simbolurile noastre au fost crucea și spada-cruce;
- paralel cu acțiunile în justiție în țară și în afară, de sindicat sau individuale, care trebuie să depășească numărul maximal admis de impostori, de 2000, să încercăm să pătrundem în media, cu onestitate, nu cu ambiții, pentru că astăzi mori cu dreptatea în mână, contând cum iți vinzi marfa nu ce calități are marfa.
- ripostele noastre, trebuie să vădească nu iritare și furie ci detașare și umor, potrivit principiului “umple-i de rahat și i-ai terminat”; impostura, prostia și hidoșenia lor trebuie demascată prin ridiculizare, fiecare lovitură a noastră trebuind să stârnească la început uimire, apoi zâmbete și, în final, hohote de râs. Propun cu alte cuvinte “Războiul vesel”, ca metodă de contracarare imagologică, deși suntem în inferioritate pentru că noi nu avem decât verbul (pe care ei îl pot trunchia) în timp ce ei au și imaginea (caricaturi, trucuri de cameră, etc.). Dar românul are inteligență nativă, și un argument bun, repetat printre hohote, poate distruge efectul a 20 de ani de îndobitocire programată.
Și mai sunt și altele pe care le știm cu toții dar nu e cazul să le spunem pentru că ar fi culmea să le mai dăm și totul pe tavă despre mijloacele noastre acestor impostori care se cred, în prostia lor, zei !
Numai așa, când va înfrunzi pădurea, se vor putea aduna pâraiele ! 
Să fim pregătiți ! Și ca picătură și ca șuvoi !

Cu încredere,

Col. (r) dr. Mircea Dogaru
Istoric militar

vineri, 19 februarie 2010

joi, 18 februarie 2010

Domnisoara deputat Alina GORGHIU – receptiva la problemele militarilor rezervisti

Domnisoara deputat Alina GORGHIU este un reprezentant de baza al Partidului National Liberal, care isi desfasoara activitatea intr-o zona din Bucuresti unde locuiesc multi dintre camarazii nostri - cadre militare active, dar si multe cadre militare in rezerva (Izvor – 13 Septembrie – Panduri si strazile adiacente). Receptiva in permanenta la problemele care framanta, mai ales in ultima perioada de timp, aceasta categorie sociala, in ziua de 17.02.2010, domnisoara deputat s-a intalnit cu un grup de ofiteri in rezerva, membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
Problemele abordate au fost cele legate de Capitolul IV din Legea 329/2009 (si multitudinea de conflicte generate) si proiectul Legii unitare a pensiilor depus la Senat in data de 16.02.2010. Jurist de profesie, domnia sa a inteles esenta problemelor ridicate de militarii rezervisti si modul in care le sunt acestora afectate drepturile LEGAL CASTIGATE.

In consecinta, ne-a promis sprijin categoric, in lumina prevederilor Constitutiei Romaniei, a dreptului comunitar, dar si tinand cont de faptul ca acum Romania este tara membra NATO si U.E.

Asadar, sloganul electoral “Alina GORGHIU – avocatul tau in Parlament” nu ramane doar la nivelul cuvintelor.

Multumim domnisoarei deputat si speram sa ramana mereu alaturi de noi!

miercuri, 17 februarie 2010

Ofensiva mediatica a SCMD

Vor sustine revendicarile noastre legitime urmatorii membri ai SCMD:
  • Astazi, 17.02.2010, la postul de televiziune ANTENA 2, incepand cu orele 21.00, domnul General (r) Mihail Popescu si domnul Col. (r) Constantin Monac;
  • Maine, 18.02.2010, la postul de televiziune OTV, intre orele 16.00 - 19.00, domnul Col. (r) Constantin Monac si domnul Col. (r) Valeriu Pricina. Aceasta activitate a fost amanata pentru o data ulterioara. Va vom anunta.

luni, 15 februarie 2010

Eveniment in Senatul Romaniei

In ziua de 15.02.2010, intre orele 15.40-15.50, in plenul Senatului Romaniei, Doamna ELENA MITREA, Senator de Bacau, a prezentat o excelenta declaratie politica referitoare la “”genocidul””Guvernului Boc asupra militarilor Armatei Romaniei, activi si in rezerva.

Biroul Operativ al SCMD multumeste respectuos Doamnei Senator si o roaga sa fie in continuare alaturi de noi pe tot parcursul procedurilor legislative, pentru respingerea atentatului samavolnic al Guvernului la drepturile fundamentale ale militarilor si politistilor.

Totodata multumim Filialei Bacau a SCMD pentru provocarea acestei actiuni a Doamnei Senator ELENA MITREA.

Continutul declaratiei Doamnei Senator il puteti parcurge la http://scmdfiliala1bacau.blogspot.com/2010/02/declaratia-doamnei-senator-elena-mitrea.html

SINDICATUL CADRELOR MILITARE
BIROUL OPERATIV

Multimiri pentru domnul General (r) Popescu Mihail si pentru Excelenta sa, domnul Gheorghe Tinca, fost ministru al apararii

Aducem pe aceasta cale multumiri domnului General (r) Mihail Popescu, membru al Sindicatului nostru, pentru prestatia deosebita avuta la postul de televiziune Antena 2, in seara zilei de 14.02.2010, pe tema Proiectului Legii sistemului unitar de pensii publice.

Este un indemn pentru toti membrii sindicatului din filialele teritoriale de a se exprima liber in media locala si nationala, pentru a edifica populatia Romaniei si natiunea romana despre rolul armatei si al militarilor in societate.

De asemenea, aducem multumiri excelentei sale, domnului Gheorghe Tinca, intrat in istorie ca primul ministru civil al apararii, pentru onestitatea, loialitatea si curajul domniei sale.

In ceea ce priveste prestatiile din Evenimentul Zilei, editia 15.02.2010, ale cateilor domnului Basescu, cu profund respect ii aducem aminte acestuia din urma, ca nu mai este comandantul nostru suprem, aceasta functie fiindu-I transferata, gratie clasei politice conducatoare care a vaduvit Romania de suveranitatea deplina, secretarului general al NATO.

Carol I a putut ramane comandant suprem, la Plevna, altii nu, la “Kabul” in … Basarabia!...

Oricum ii multumim domnului Presedinte pentru ca a binevoit sa ia act de existenta SCMD.

Servim Europa!

Honor et Patria! Vae victis!




SINDICATUL CADRELOR MILITARE,

PRESEDINTE

Mircea DOGARU

joi, 11 februarie 2010

SCMD continua sa explice natiunii de ce militarii nu trebuie inclusi in Legea privind sistemul unitar de pensii

Astazi, 11.02.2010, pozitia SCMD fata de Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice va fi sustinuta la urmatoarele posturi de televiziune:
  • B 1 TV, la orele 18.00 - Dl. Secretar General al SCMD, Monac Constantin;
  • Realitatea TV, la orele 20.00 - Dl Presedinte al SCMD, Dogaru Mircea;
  • La Antena 2, la emisiunea Dl Victor Ciutacu (ora neprecizata, o puteti afla de pe site-ul acestui post), va avea o interventie telefonica Dl General (r) Popescu Mihail.
Solicitam tuturor filialelor sa actioneze activ in media locala, in deplina libertate de exprimare, sustinand pozitia SCMD - neacceptarea includerii militarilor in Legea privind sistemul unitar de pensii publice si adoptarea unei Legi ocupationale aparte.

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
BIROUL OPERATIV

miercuri, 10 februarie 2010

SCMD in mass media

In zilele de 8-10.02.2010, conducerea SCMD a fost asaltata de catre agentii de stiri si posturi de televiziune, pentru a da interviuri si precizari telefonice referitoare la punctul de vedere al SCMD asupra Proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice, sau facand inregistrari in cele mai ciudate locuri cu putinta.
Astfel, pentru astazi, 10.02.2010, SCMD a acceptat, in conditiile mai sus enuntate:

• Domnul Vicepresedinte Valeriu Pricina, va fi prezentat la Realitatea TV, la orele 20.00;
• Domnul Presedinte Dogaru, va fi prezentat la TVR 2, la orele 22.00, la emisiunea Stirea zilei.

Intrucat nu avem incredere ca inregistrarile nu vor fi prezentate trunchiat si tendentios, am luat decizia de a da curs invitatiilor, incepand de maine, numai la emisiuni in direct, care ne sunt in mod exclusiv acordate.

De exemplu, la PRO TV, la orele 19.40, dintr-un interviu de 20 de minute, s-au difuzat doar doua jumatati de fraza!...

Consideram ca se duce un razboi de imagine contra militarilor, folosindu-se persoane care habar nu au ce inseamna viata de militar si care nu pot avea un dialog normal cu noi pe aceasta tema.

Dorim sa prezentam natiunii imaginea corecta a militarului si realitatea asa zisei reforme a sistemului de pensii, dupa care vom putea angaja si discutii in contradictoriu cu persoane avizate.

Recomandam tuturor filialelor si membrilor de sindicat sa accepte invitatii pe aceasta tema doar daca li se acorda exclusivitate, pentru a putea informa corect opinia publica asupra puctului de vedere al militarilor fata de Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

joi, 4 februarie 2010

Propunerea oficiala a SCMD in legatura cu Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice, inregistrata la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Adresa: Bucuresti, str.Bogota, nr. 6, Sector 1
E-mail: sindicatulcmd@yahoo.de ; Site : http://sindicatulcmd.blogspot.com
Telefon : 0728118094, 0722320859, 0723603885
Fax : 0318177371
Nr. 12/04.02.2010


Catre,


MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE


In atentia : Domnului Ministru Mihai SEITAN

Subiect : Propunere la Proiectul privind sistemul unitar de pensii publice



Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate isi mentine fara echivoc punctul de vedere exprimat verbal si in scris (adresa nr. 2/20.10.2009) la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, cu privire la NEINCLUDEREA PENSIILOR MILTARE DE STAT in Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

Consideram ca adoptarea Legii in actuala forma, cu includerea militarilor si poltistilor, ar fi o grava eroare. Va reamintim ca in Romania, ca in oricare alta tara din lume, profesia militara nu este una oarecare. Ea are la baza un statut profesional bine definit si apartine unui domeniu de activitate sociala care este organizat si functioneaza pe baza principiilor specifice ce definesc si pun in practica securitatea nationala. Militarul actioneaza sub juramantul prin care isi asuma sacrificiul suprem – viata, este supus unui program de munca nenormat, trebuie sa raspunda imediat la apel si sa se prezinte in barem cand este solicitat, fara recuperari prin plata sau timp liber, este supus la multe alte privatiuni, interziceri sau limitari drastice ale drepturilor si libertatilor fundamentale.

Aderand la NATO si UE, Romania si structurile sale militare au plecat pe un drum fara intoarcere, iar noi consideram ca si legislatia tarii noastre in domeniu, déjà adoptata, trebuie mentinuta. Trebuie sa beneficiem de aceasta legislatie, elaborata in conformitate cu prevederile Tratatelor de aderare si care stabileste principii similare cu cele din tarile occidentale, pe toate domeniile de activitate militara, inclusiv in domeniul pensiilor. Suntem constienti de faptul ca, in actuala situatie economica romaneasca putem beneficia doar de principiile similare din legislatia celorlalte tari membre NATO si UE, nu si de cuantumul pensiilor similare (in Romania pensia militara medie este cu putin peste 1400 lei, adica 345 euro, iar in tarile la care ne raportam este de peste 3400 euro).

Nu putem sa nu ne intrebam : Romania a gresit prin aderarea la NATO si UE sau greseste acum, cand se indreapta in alta directie ?
Precizam, in final, faptul ca Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, prin miile sale de membri si simpatizanti, ramane ferm atasat valorilor occidentale si va utiliza gradual toate formele legale ale activitatii sindicale, in plan intern si international, pentru ca Armata Romaniei, activa si in rezerva, sa acceada tot mai mult spre aceste valori, nu sa oscileze intre ele si terfelirea lor.

In speranta unui dialog fructuos, va asiguram domnule Ministru de intreaga noastra consideratie.

Cu stima,

PRESEDINTE,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU



SECRETAR GENERAL,
Col. (r) dr. Constantin MONAC

Va facem cunoscuta pozitia cadrelor militare in rezerva si in retragere ale Asociatiei "General Roland Pirlogeanu" fata de Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice - singura pozitie logica si demna pe care ar trebui sa o adopte toate asociatiile cadrelor militare in rezerva si in retragere

Asociatia “General Roland Pirlogeanu”
Consiliul Director
Str.Ion Creanga, nr.2
Mun. Medgidia

03.02.2010
COMUNICAT
cu privire la proiectul legii unice a pensiilor

Consiliul Director al asociatiei “General Roland Pirlogeanu” constata ca proiectul de lege:

- incalca directivele europene;

- nu tine cont de legislatia pensiilor militare in tarile europene si NATO;

- incalca Decizia nr.20/2000 a Curtii Constitutionale;

- incalca grav Constitutia referitor la nerectroactivitatea legilor;

- refuza sa constate ca pensile militare nu fac parte din sistemul public de pensii;

- incalca L164/2001, art.5, privind dreptul la initiativa legislativa in domeniu;

- nu tine cont in nici un fel de regimul militar in care si-au desfasurat activitatea militarii;

- a fost conceput fara consultarea societatii civile.

Avand in vedere cele de mai sus, adoptam urmatoarea atitudine:

- respingem in totalitate acest proiect de lege;

- cerem lege separata pentru pensile militare , asa cum este L.164/2001 pe care o apreciem ca satisfacatoare;

- cerem ca Presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Comandantul Armatei, presedintii camerelor Parlamentului, Seful Statului Major General, Ministrul Apararii si massmedia militara, sa-si faca datoria de a apara militarii de toate abuzurile la care sunt supusi;

- sprijinim fara rezerve actiunile Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate si a oricarei forme organizate de reprezentare a militarilor care vor actiona pentru respingerea acestui proiect si pedepsirea vinovatilor;

- facem apel la ACMRR “Al.Ioan Cuza” sa iasa din amorteala si mutenia-i caracteristica si sa apere drepturile propriilor membri;

- oricat ar dura, suntem hotarati sa actionam in justitie pe vinovatii care vor face posibila transformarea acestui proiect in lege.

Membrii Consiliului Director isi asuma solidar continutul acestui comunicat si il fac public sub semnatura presedintelui asociatiei.

PRESEDINTELE ASOCIATIEI,


Col.(r )  Gheorghe FRATU

miercuri, 3 februarie 2010

Informare despre dialogul social pe marginea Proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice

In ziua de 02.02.2010, Premierul Romaniei si Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale au invitat la dialog, la Palatul Victoria, pe reprezentantii asociatiilor (uniunilor) pensionarilor pentru discutii pe marginea Proiectului Legii sistemului unitar de pensii publice.


Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), ai carui membri chiar daca in majoritate sunt activi ocupational, au toti si calitatea de pensionari, a trimis prin cabinetul de avocatura o notificare, prezentandu-si protestul fata de ignorarea deliberata a reprezentantilor cadrelor militare in rezerva si in retragere din sistemul national de aparare, de catre autoritatile statului roman.



Pentru ziua de 04.02.2010, Ministerul Muncii, familiei si protectiei sociale a organizat un nou dialog pe problematica sus mentionata, invitand (am aflat dand telefoane prin acest minister) nu sindicatele ci « confederatiile reprezentative » , deci nici macar toate confederatiile sindicale. Ce sa mai vorbim despre federatiile sindicale sau sindicatele independente !...



In numele SCMD am intervenit la cabinetul Secretarului de stat Valentin Mocanu, apoi la cabinetul consilierului pentru dialog social, domnul Serghei Mezaros, organizatorul intalnirii, pentru a ne face cunoscuta dorinta de a participa la acest dialog cu urmatoarele argumente :



• Suntem un sindicat reprezentativ pentru toate categoriile de militari in rezerva din intregul sistem national de aparare (armata, interne, justitie, servicii, etc) ;

• Putem prezenta informatii in legatura cu situatia deosebita in care se afla luptatorii care vreme de 12 ani au servit Romania si NATO sub drapel, fiind raniti si unii chiar ucisi in Irak si in Afganistan si carora nu li se recunoaste statutul de militar ;

• Dorim sa se respecte legislatia comunitara europeana si toate angajamentele luate de catre Romania prin tratatele de aderare la NATO si UE, in ceea ce ii priveste pe militari. Acesta este si motivul pentru care sustinem incadrarea noastra intr-o lege ocupationala aparte de sistemul unitar pentru civili.



Am transmis (din nou) datele noastre de contact, urmand sa asteptam pana maine la pranz decizia Ministrului muncii in privinta angajarii dialogului cu SCMD.



In cursul zilei de maine, 04.02.2009, va vom prezenta tot pe acest site punctul de vedere detaliat si propunerile noastre referitoare la Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice, material pregatit de juristi din SCMD, sub coordonarea Secretarului General al SCMD. Tot maine, acest material va fi predat la registratura Ministerului muncii, familiei si protectiei sociale si apoi va fi difuzat in mass-media.



Honor et Patria! Vae victis!



SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

PRESEDINTE

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Notificare a SCMD catre Primul Ministru al Romaniei si catre Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale

CABINET DE AVOCATURĂ
„GRAZIELA BÂRLĂ“
Strada Băniei nr. 1, et. 4, ap. 7, Sector 3, Bucureşti, România
Tel: 00 4021. 318.65.91; Fax: 00 4121. 318.65.92
e-mail: avocatjust@yahoo.fr; office@avocatgb.ro
Avocaţi definitivi: Graziela BARLA Avocaţi stagiari: Dana BALOG
Catalin Petrica RADU
Nr. 66/03.02.2010


Catre,
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei
In atentia d-lui Ministru Mihai Seitan,



Cabinetul nostru a fost imputernicit de SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, pe care il reprezinta in relatia cu tertii, sa va aduca la cunostinta urmatoarea

NOTIFICARE,

solicitandu-va, in temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2003, sa incetati vatamarea interesului legitim al acestora de a fi parte la dialogul social pe care l-ati initiat si de a li se proteja si respecta drepturile legal dobandite, iar in temeiul art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, sa dispuneti incetarea atitudinii discriminatorii la adresa militarilor rezervisti.

In acest sens, SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE va comunica urmatorul protest, solicitandu-va sa luati masurile necesare in vederea respectarii drepturilor lor:


In seara zilei de 02.02.2010, premierul Emil Boc si domnia voastra, in calitate de ministrul, ati invitat la Palatul Victoria, pentru discutii pe marginea proiectului Legii sistemului unitar de pensii, asociatii ale pensionarilor din Romania;

Deoarece la aceasta intalnire nu a fost invitat si Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), ne exprimam indignarea si nedumerirea fata de aceasta omisiune ilegala, deoarece pozitia sindicatului era cunoscuta, inca din toamna anului trecut organizatia contestand acest proiect de Lege;

Precizam ca SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE este alcatuit din militari in rezerva ai intregului sistem national de aparare, cu pensii in majoritatea cazurilor anticipate (penalizate, nu ”speciale”, nu ”nesimtite”) si cu drept de munca stabilit in temeiul unei legislatiei impuse de aderarea la NATO, drept incalcat recent, in mod grosolan, prin Legea 329/2009;

In intreaga Uniune Europeana, militarii au legi ocupationale distincte sau capitole aparte in legea unica, deoarece nu pot fi stabilite aceleasi criterii si pentru civili si pentru militari, acestia din urma fiind in serviciu practic 24 de ore din 24, fiind supusi unor privatiuni, obligati sa renunte la anumite drepturi si, in plus, ei acceptand posibilitatea de a-si pierde integritatea fizica sau viata in timpul misiunilor;

Actualul Proiect de Lege nu ”mentine”, ci ingheata pensiile militarilor, anuland prevederile corelarii cu cresterile salariale si reintroducand premisele discriminarii: persoane cu acelasi grad, aceeasi functie, aceeasi vechime in munca, vor avea pensii flagrant diferite, in timp ce plutonierii ajungand sa aiba pensii mai mari decat generalii, exact ca la mijocul anilor `90;

Membrii acestuia considera ca SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE a fost evitat, si de aceasta data, de la discutii, pentru ca adevarurile spuse de catre reprezentantii acestuia, la negocierile din octombrie 2009 nu au putut si nu pot fi combatute cu argumente nici macar de bun simt, cu atat mai putin de drept.

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE protesteaza fata de aceasta lipsa de transparenta, fata de atitudinea discriminatorie manifestata fata de pensionarii militari si fata de reluarea in forta, pe toate canalele de televiziune, a atacurilor media murdare la adresa calitatii de militar;

Este evident ca, daca lucrurile vor decurge la fel, urmatoarele runde de negocieri vor fi stabilite de catre SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, urmand ca institutia dvs. sa fie invitata sa le poarte la instanta de judecata, in obiectivitatea careia credem.


Presedinte Sindicat,
Mircea Dogaru

Avocat Graziela Barla






CABINET DE AVOCATURĂ
„GRAZIELA BÂRLĂ“
Strada Băniei nr. 1, et. 4, ap. 7, Sector 3, Bucureşti, România
Tel: 00 4021. 318.65.91; Fax: 00 4121. 318.65.92
e-mail: avocatjust@yahoo.fr; office@avocatgb.ro
Avocaţi definitivi: Graziela BARLA Avocaţi stagiari: Dana BALOG
Catalin Petrica RADU
Nr. 67/03.02.2010


In atentia d-lui Prim ministru
EMIL BOC



Cabinetul nostru a fost imputernicit de SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, pe care il reprezinta in relatia cu tertii, sa va aduca la cunostinta urmatoarea


NOTIFICARE,

solicitandu-va, in temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2003, sa incetati vatamarea interesului legitim al acestora de a fi parte la dialogul social pe care l-ati initiat si de a li se proteja si respecta drepturile legal dobandite, iar in temeiul art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, sa dispuneti incetarea atitudinii discriminatorii la adresa militarilor rezervisti.


In acest sens, SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE va comunica urmatorul protest, solicitandu-va sa luati masurile necesare in vederea respectarii drepturilor lor:

In seara zilei de 02.02.2010, premierul Emil Boc si domnia voastra, in calitate de ministrul, ati invitat la Palatul Victoria, pentru discutii pe marginea proiectului Legii sistemului unitar de pensii, asociatii ale pensionarilor din Romania;

Deoarece la aceasta intalnire nu a fost invitat si Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), ne exprimam indignarea si nedumerirea fata de aceasta omisiune ilegala, deoarece pozitia sindicatului era cunoscuta, inca din toamna anului trecut organizatia contestand acest proiect de Lege;

Precizam ca SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE este alcatuit din militari in rezerva ai intregului sistem national de aparare, cu pensii in majoritatea cazurilor anticipate (penalizate, nu ”speciale”, nu ”nesimtite”) si cu drept de munca stabilit in temeiul unei legislatiei impuse de aderarea la NATO, drept incalcat recent, in mod grosolan, prin Legea 329/2009;

In intreaga Uniune Europeana, militarii au legi ocupationale distincte sau capitole aparte in legea unica, deoarece nu pot fi stabilite aceleasi criterii si pentru civili si pentru militari, acestia din urma fiind in serviciu practic 24 de ore din 24, fiind supusi unor privatiuni, obligati sa renunte la anumite drepturi si, in plus, ei acceptand posibilitatea de a-si pierde integritatea fizica sau viata in timpul misiunilor;

Actualul Proiect de Lege nu ”mentine”, ci ingheata pensiile militarilor, anuland prevederile corelarii cu cresterile salariale si reintroducand premisele discriminarii: persoane cu acelasi grad, aceeasi functie, aceeasi vechime in munca, vor avea pensii flagrant diferite, in timp ce plutonierii ajungand sa aiba pensii mai mari decat generalii, exact ca la mijocul anilor `90;

Membrii acestuia considera ca SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE a fost evitat, si de aceasta data, de la discutii, pentru ca adevarurile spuse de catre reprezentantii acestuia, la negocierile din octombrie 2009 nu au putut si nu pot fi combatute cu argumente nici macar de bun simt, cu atat mai putin de drept.

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE protesteaza fata de aceasta lipsa de transparenta, fata de atitudinea discriminatorie manifestata fata de pensionarii militari si fata de reluarea in forta, pe toate canalele de televiziune, a atacurilor media murdare la adresa calitatii de militar;

Este evident ca, daca lucrurile vor decurge la fel, urmatoarele runde de negocieri vor fi stabilite de catre SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, urmand ca institutia dvs. sa fie invitata sa le poarte la instanta de judecata, in obiectivitatea careia credem.


Presedinte Sindicat,
Mircea Dogaru



Avocat Graziela Barla